Priorități și administrarea timpului

Illustration

Scopul lecției

Să înveți să prioritizezi viața conform Cuvântului lui Dumnezeu și să fii un administrator înțelept al resurselor date de El (timp, abilități, finanțe).

Provocare:

Trăim într-o lume care se schimbă repede. Într-o lume a alergării continue, a luptei oamenilor cu timpul. Rutina te absoarbe îndată cum te trezești, iar seara, epuizat, te prăbușești în pat cu gândul la lucrurile pe care le ai de făcut mâine. Viața este extrem de rapidă și de aceea ne-am dori ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore. Diferite evenimente, responsabilități și sarcini te absorb într-atâta că nici nu reușești să te gândești de ce faci unele lucruri. Ți se pare că așa a fost întotdeauna și nimeni nu știe când acestea se vor termina…
Oprește-te!

Lecția:

● Cum îți planifici timpul?● După ce te conduci când îți alcătuiești orarul, planurile pe o zi sau pe o săptămână?● Ce te ajută să-ți planifici timpul?

  • 31 Aşadar, fie că mâncaţi, fie că beţi sau orice altceva faceţi, să le faceţi pe toate pentru slava lui Dumnezeu.

  • 17 Tot ceea ce faceţi, cu vorba sau cu fapta, să faceţi în Numele Domnului Isus, mulţumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

● Ce atitudine trebuie să avem față de toate sferele vieții noastre pe care Dumnezeu ni le-a încredințat?● Cum înțelegi expresia „fă totul ca pentru Domnul” și de ce apostolul Pavel pune accent pe asta?
Priorități

Conform dicționarului explicativ, prioritatea este atunci când există un lucru mai important decât celelalte, dar care nu le exclude și nu le substituie. Altfel spus, prioritate înseamnă un drept sau o semnificație primordială a ceva. În nicio carte din Biblie nu vom găsi cuvântul „prioritate”, dar în același timp fiecare dintre ele vorbește despre prioritățile din viața noastră.

  • 38 În timp ce-şi continuau călătoria, Isus a intrat într-un sat oarecare. Acolo, o femeie, pe nume Marta, L-a primit în casa ei. 39 Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. 40 Marta însă era copleşită de atât de multă slujire. Ea a venit şi a zis:
    – Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute!
    41 Domnul însă i-a răspuns:
    – Marta, Marta, tu te îngrijorezi şi te necăjeşti cu privire la multe lucruri, 42 însă doar unul este necesar! Căci Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!

  • Deuteronom 10:12
    12 Acum, Israele, ce altceva cere Domnul, Dumnezeul vostru, de la voi, decât să vă temeţi de Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să-L iubiţi şi să-L slujiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima şi din tot sufletul.

  • 33 Căutaţi mai întâi Împărăţia (lui Dumnezeu) şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 34 Nu vă îngrijoraţi deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Îi este de ajuns zilei necazul ei.

● Potrivit versetelor enumerate mai sus, care este cea mai importantă prioritate în viața unui creștin?● Cum trebuie să se manifeste în mod practic în viața ta acest lucru?
Timpul

Dumnezeu se așteaptă ca noi să administrăm cu înțelepciune tot ce ne-a dat El. Aici se includ talentele pe care El ni le-a dat, relațiile cu alți oameni, diferite resurse materiale, inclusiv finanțele, și, desigur, timpul. La această lecție vom vorbi mai mult despre faptul cum să folosim cu înțelepciune timpul.

  • 15 Fiţi atenţi deci cum trăiţi – nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. 16 Folosiţi orice ocazie pe care o aveţi, pentru că zilele sunt rele. 17 Nu fiţi neînţelepţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.

● Cum se poate manifesta folosirea neînțeleaptă a timpului?● Ce are în vedere Pavel când spune că „zilele sunt rele”? Exemplifică cum se manifestă aceasta în viața ta.● Conform acestui pasaj, cum se poate manifesta folosirea înțeleaptă a timpului? Descrie stilul de viață al persoanei care este un administrator înțelept al timpului său.● În ce constă „voia lui Dumnezeu”, cum trebuie ea să influențeze asupra priorităților vieții tale și asupra modului în care îți administrezi timpul?
Practica

Gândește-te și scrie o listă a domeniilor vieții tale în care îți investești timpul. Încearcă să calculezi aproximativ cât timp cheltui zilnic, săptămânal și lunar pentru fiecare dintre domeniile enumerate. Determină prioritatea fiecărui domeniu, notând cu cifra corespunzătoare, având în vedere că 1 înseamnă prioritizare maximă.

Illustration

Analizează raportul dintre priorități și timpul acordat fiecărui domeniu și gândește-te dacă ai vrea să schimbi ceva în viața ta. Dacă da, ce anume?

„Pentru a ajunge în locul dorit, nu este suficient doar să mergem în derivă în direcția corectă. Avem nevoie de disciplină și de o prioritizare corectă a lucrurilor.”

Andy Stanley

„Viața cu perspectiva veșniciei influențează prioritățile tale.”

Rick Warren

  • Aplicare:

    Utilizând orice calendar comod pentru tine, alcătuiește-ți orarul pentru următoarea săptămână și pentru următoarea lună, ținând cont de prioritățile tale. La următoarea întâlnire evaluează în ce măsură ți-a reușit să trăiești conform priorităților tale și orarului pe care l-ai întocmit. Dacă este necesar, fă corectările corespunzătoare în orar.

  • În profunzime:

    Video Matricea lui Eisenhower