- Să înțelegi cum să trăiești în puterea Duhului Sfânt.
Biblia nu „înfrumusețează” niciodată realitatea vieții umane. Toți oamenii din Biblie sunt descriși ca fiind „autentici”. Ei luptă cu dezamăgirea de sine, suferă înfrângere, culeg consecințele rușinoase ale propriilor acțiuni.
Fiecare creștin are din când în când lupte interioare. Pe de o parte, el vrea să nu gândească și să nu facă ceea ce este păcătos din perspectiva lui Dumnezeu. Pe de altă parte, dorințele vechi mai trăiesc încă în inima noastră, întrucât până la moarte rămânem cu această natură umană păcătoasă – firea. Și, în plus, ispitele acestei lumi ne vor fi mereu alături.
Este posibil să ieși învingător în lupta cu păcatul și cum să o faci? Cunoașterea și, mai ales, aplicarea adevărului lui Dumnezeu vor determina dacă viața ta va fi un triumf al puterii și sfințeniei lui Dumnezeu sau o încercare zadarnică de a învinge de sine stătător păcatul.
Conflictul interior
● Cum treci tu prin lupta interioară cu păcatul?
Apostolul Pavel a fost, se pare, un creștin matur. Totuși el vedea în sine puterea păcatului:
Romani 7:23-24
23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?
El a descris mai detaliat acest conflict interior în Epistola sa către Galateni.
Galateni 5:16-25
16 Vă spun: umblaţi prin Duhul şi astfel nu veţi împlini pofta firii. 17 Căci firea pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul doreşte împotriva firii. Acestea sunt lucruri care se opun unul altuia, pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi. 18 Însă, dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. 19 Faptele firii sunt cunoscute ca fiind acestea: desfrâul, necurăţia, depravarea, 20 idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mâniile, ambiţiile egoiste, neînţelegerile, partidele, 21 geloziile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri ca acestea. Vă avertizez, aşa cum am făcut-o şi înainte, că toţi cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu[a].
22 Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, 23 blândeţea, înfrânarea. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege[b]. 24 Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea cu poftele şi dorinţele ei. 25 Dacă trăim prin Duhul, trebuie să şi umblăm prin Duhul.
● Care este problema principală care ne duce spre faptele firii?● Care sunt consecințele umblării în Duhul?● Cum să deosebim în practică dacă umblăm călăuziți de Duhul sau prin fire?
Vestea bună
Romani 8:1-9
1 Aşadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus (care nu trăiesc potrivit cu firea, ci potrivit cu Duhul). 2 Căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. 3 Fiindcă ceea ce era cu neputinţă pentru Lege, întrucât era făcută neputincioasă de fire, Dumnezeu a înfăptuit trimiţând, din pricina păcatului, pe propriul Său Fiu, în asemănarea firii păcătoase, şi condamnând astfel păcatul în fire, 4 pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim potrivit cu firea, ci potrivit cu Duhul. 5 Într-adevăr, cei ce trăiesc potrivit cu firea se gândesc la lucrurile firii, însă cei ce trăiesc potrivit cu Duhul se gândesc la lucrurile Duhului. 6 Căci preocuparea pentru fire este moarte, însă preocuparea pentru lucrurile Duhului este viaţă şi pace. 7 Şi aceasta, deoarece preocuparea pentru fire este duşmănie faţă de Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate s-o facă. 8 Deci cei ce sunt în fire nu-I pot fi plăcuţi lui Dumnezeu. 9 Voi însă nu mai sunteţi în fire, ci în Duhul, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, atunci nu este al Lui.
● În ce mod Dumnezeu ne-a dăruit biruință asupra păcatului, conform acestui pasaj?(click)
Duhul Sfânt, a treia persoană a Treimii, a fost trimis ca să rămână în noi și să ne învețe adevărul, precum și să ne dea putere ca să trăim o viață neprihănită și rodnică. Venirea Duhului Sfânt a făcut posibil ca Isus să fie cu noi întotdeauna.
Rămânerea în Hristos – umblarea în Duhul
Ioan 15:4-5
4 Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi! Aşa cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi, dacă nu rămâneţi în Mine.
5 Eu sunt viţa, iar voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în Mine şi în care rămân Eu aduce mult rod, pentru că despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.
Cuvântul „a rămâne” înseamnă „a continua să fii” în legătură strânsă cu ceva sau cu cineva.● Explică cu propriile cuvinte ce înseamnă „să rămâi în Isus”.● Care este rezultatul vieții creștinului dacă el rămâne în Isus?● Ce se va întâmpla dacă noi nu vom rămâne în El?● Datorită dorințelor și puterilor noastre, noi suntem în stare să facem multe lucruri și fără puterea lui Dumnezeu. Ce are în vedere Isus când spune că fără El noi nu putem face NIMIC?
Trebuie să conștientizăm că fără Isus suntem slabi și nu putem singuri birui puterea păcatului. De asemenea, nu putem să Îl iubim pe Dumnezeu, să cunoaștem adevărul, să îl primim ca fiind voia lui Dumnezeu și să îl împlinim.
Când persistăm în comunicare cu Isus, în studierea Cuvântului Său, supunându-ne Lui în toate domeniile vieții, atunci trăim prin puterea Duhului Sfânt.
Poruncile lui Dumnezeu și responsabilitatea noastră● Ce porunci am primit de la Dumnezeu în Galateni 5:16-25 și Ioan 15:4-5?
Toate poruncile lui Dumnezeu trebuie primite prin credință și în ascultare. Ca răspuns la credința și rugămintea noastră de a ne umple cu puterea Duhului, Dumnezeu ne dă puteri ca să facem voia Lui și să aducem rodul descris în Galateni 5:22-23.
„Lasă cuvintele lui Dumnezeu să-ți aprindă inima, lasă gândurile Lui să pătrundă în mintea ta, căile Lui în acțiunile tale – și viața ta va fi umplută cu Duhul.”
Alisa Hope Wagner